Teatrul

Invazia militară a prins-o în Herson - au izbucnit lupte intense, iar până la începutul lunii martie rușii ocupaseră orașul în întregime. Multe familii reușiseră să fugă, în timp ce tancurile ocupanților, alarmele aeriene și militarii erau deja parte a fiecărei zile. În ciuda gravității situației, oamenii sperau că totul se va sfârși în câteva zile, că vor putea ieși din adăposturi pentru a-și reconstrui viețile. Însă agonia se prelungea, iar teama punea tot mai mult stăpânire pe cei rămași. Civilii s-au organizat în unități “tăcute”, care acordau ajutor peste tot unde era nevoie. Toate acțiunile trebuiau să se desfășoare cu precauție maximă, deoarece rușii îi vânau pe activiști, în încercarea de a înăbuși orice rezistență a populației. Percheziționau case, îi arestau pe cei bănuiți de legături cu armata sau poliția și îi supuneau unor interogatorii dure. “În 5 martie am organizat primul protest pașnic, cu steaguri, în centrul orașului. Am pictat și eu o pancartă și am scris pe ea “Herson este Ucraina”. Asta am și scandat și i-am văzut pe soldații ruși șocați. Ei erau convinși că fuseseră așteptați, că veniseră să ne elibereze, iar noi îi vom primi cu brațele deschise”. Pe urmă, soldații au început să folosească gaze și arme pentru a dispersa mulțimea. În zilele următoare, controalele și perchezițiile soldaților ruși s-au concentrat pe identificarea liderilor care organizaseră acele proteste. În noaptea de 24 martie 2022, câteva zeci de soldați ruși înarmați au ajuns la casa tatălui și i-au scos pe toți afară, în pijamale, în timp ce percheziționau casa. Căutau dovezi că Oleksandr Andriyovych, tatăl Oleksandrei, este activist ucrainean, inițiator al mișcărilor pro-ucrainene. “Ne-au verificat, fiecăruia din noi, telefoanele. Au luat toți banii pe care i-au găsit în casă și l-au arestat pe tata, spunând că va dura doar câteva zile.”. Pentru că Andriyovych era un artist cunoscut, activ și prezent în lumea teatrală internațională, diverse asociații teatrale au luat poziție, în încercarea de a-l elibera, iar cazul lui a fost făcut public și a căpătat amploare. Nimeni nu înțelegea de ce un reprezentant al lumii culturale ucrainene a fost arestat de ruși. Astfel, presiunea multor voci a făcut ca, într-un final, tatăl Oleksandrei să fie eliberat.

            Amenințările constante, la adresa tuturor membrilor familiei, i-au făcut să plece din casa natală. Însă orice plecare implica un risc foarte mare - pentru că se putea pleca doar atunci când se deschideau coridoare umanitare pentru civili și fuseseră situații în care familii întregi au fost ucise, în mașini, încercând să părăsească orașul. Tatăl Oleksandrei împreună cu soția lui și mezina familiei au reușit să părăsească orașul.

            Oleksandra s-a asigurat că fiica și fiul ei au plecat din țară, împreună cu fostul soț, iar ea a rămas, cu prietenul ei, să își ajute mama, bunica și restul rudelor. Au început munca de voluntari: “Nu aveam coridor verde, nu aveam niciun ajutor din partea guvernului, așa că a trebuit să ne organizăm noi. Alimente, medicamente - distribuiam totul cât mai discret cu putință, deoarece rușii vânau astfel de organizații de voluntari”.

            Povestea Oleksadrei curge atât de repede, de intens, încât am senzația că am uitat să respir. Pare că îmi relatează secvențe dintr-un film, însă tremurul fin al vocii și mâinile care se frământă, ca într-un dans prelung, neobosit, sunt martori vii ai traumelor recente.

            Pentru că au realizat că viețile lor nu sunt în siguranță nicăieri în acea zonă, au pornit într-o călătorie lungă și riscantă prin Crimeea, Rusia, Europa și pe urmă înapoi, în vestul Ucrainei. După 5 luni petrecute în zona ocupată, Oleksandra a reușit să își viziteze copiii, în Viena. Pe urmă s-a stabilit, împreună cu prietenul ei, la Kiev.

            Povestea continuă, pigmentată atât cu lacrimi, cât și cu fragmente de cer senin. Tatăl Oleksandrei s-a reîntors în Herson, pentru a revitaliza viața artistică a orașului. Ucrainenii nu voiau să renunțe la frumos, așa că mottoul teatrului a devenit: “Suntem acasă”. Un mic grup de artiști au creat un art-hub, punând în scenă piese care au dat un suflu nou orașului atât de afectat de tragedia războiului. Acel spațiu a devenit casă și pentru copiii care se pot bucura de lecții gratuite de artă și crafturi, oferite de Fundația Kryla.
            "Fiecare din noi, fiecare ucrainean trebuie să își amintească de eroi și prețul pe care aceștia îl plătesc în fiecare zi... Avem încă unele orașe sub ocupație, altele sunt distruse, șterse de pe fața pământului. Nu trebuie să tăcem. Trebuie să fim uniți!"

            Numele de familie al Oleksandrei înseamnă, tradus în română, Carte (Knyha).  Nu știu ce vor cuprinde capitolele următoare ale vieții ei, dar ceea ce a scris până acum sunt povești pline de dragoste, de curaj și dăruire.

"Fiecare din noi, fiecare ucrainean trebuie să își amintească de eroi și prețul pe care aceștia îl plătesc în fiecare zi... Avem încă unele orașe sub ocupație, altele sunt distruse, șterse de pe fața pământului. Nu trebuie să tăcem. Trebuie să fim uniți!"