Povestea 5 - Savosta
“Am învățat, de la Yuliia, că nemulțumirea e cea care ne ține prizonieri în trecut, iar frica ne fură viitorul. Prezentul e tot ce avem și suntem moral obligați să îl trăim cât de frumos putem, clipă după clipă.“
Nu am știut la ce să mă aștept - Savosta era prima “Față a Curajului” pe care o întâlneam. Îi citisem răspunsurile la cele câteva întrebări trimise în prealabil, dar nu reușisem să-mi făuresc în minte niciun chip pe care să-l alătur informațiilor. Știam că e din Kiev, că e soție și mamă. Că înainte de fatidicul 24 februarie 2022 lucrase în domeniul farmaceutic.
În cameră mă aștepta o tânără frumoasă, destul de reținută. Directă, dar oarecum sfioasă, fără să folosească vorbe sau gesturi de prisos, m-a purtat prin realitatea ei din ultimii ani. Și-apoi, încet încet, în ciuda ororilor pe care mi le povestea, a început să îmi zâmbească. Poate îmi răspundea la zâmbetul pe care mă forțam să-l afișez, pentru a nu lăsa tristețea să se așeze între noi. Am învățat, de la Savosta, că nemulțumirea e cea care ne ține prizonieri în trecut, iar frica ne fură viitorul. Că prezentul e tot ce avem și că trebuie, că suntem moral obligați să îl trăim cât de frumos putem, clipă după clipă. Dedicată și curajoasă, a călătorit în zone aflate în mijlocul conflictelor violente care afectează Ucraina, în urma invaziei rusești din februarie 2022, aducând ajutor, dar mai ales speranță. Mamă a două fiice în vârstă de șase și opt ani, Savosta a simțit în inima ei dorința de a face mai mult. În timp ce lumea pe care și-o construise și în care trăise se descompune în jurul ei, ea a găsit puterea interioară de a se angaja ca voluntar al fundației caritabile “Humanity Ukraine”.
“Îmi amintesc primele explozii și primele împușcături. Era groaznic. Nu aș vrea ca așa ceva să ajungă să mai trăiască vreodată, pe viitor, copiii mei sau alți copii. De aceea am știut că trebuie să ajut și eu.”
Călătorește sute de kilometri în fiecare săptămână, ducând ajutoare pentru civilii și militarii ucraineni - medicamente, bunuri materiale, dar mai ales o inimă plină de frumusețe și bunătate. Lasă la o parte orice teamă și pătrunde, plină de curaj, până în linia zero a frontului - acolo unde se dau luptele cele mai înverșunate, pentru că știe că acolo e nevoie de ea. Nu o dată s-a întâmplat să doarmă în tranșee, epuizată. Apoi a luat-o de la capăt, pentru că nu vrea să-și abandoneze misiunea. Cele mai grele momente au fost pentru ea acele clipe când a ajuns la Bucha și Borodianka, făcând parte din primele echipe care au ajuns la fața locului, după masacre. Cadavre în plină stradă, ruine, mașini arse și drumuri bombardate, au fost doar începutul coșmarului.
Încetul cu încetul, din adăposturi au început să apară supraviețuitorii traumatizați. Printre ei - femei și copii abuzați, bărbați bătuți cu bestialitate și mulți alții, care își pierduseră membri ai familiei sau prieteni. Cu toate acestea, în loc să lase durerea să o răpună, Savosta a găsit în ea puterea de a acționa, de a merge mai departe. Pentru acești oameni care au nevoie de ajutorul ei, pentru fiicele ei și pentru toți copiii Ucrainei, e decisă să facă tot ce îi stă în putere. Până la capăt. Fiecare persoană pe care Savosta o ajută devine o sursă de putere pentru ea, o forță care îi dă speranța într-un viitor mai bun. Cu fiecare copil pe care îl consolează și cu fiecare femeie pe care o sprijină, ea are încredere că binele va învinge în cele din urmă, că victoria se apropie.
Liza și Kira, fiicele ei, sunt în siguranță. Săptămânal le vizitează și încearcă să petreacă împreună timp de calitate. Fac plimbări, citesc povești și povestesc mult, lăsând, măcar pentru câteva ore, ororile războiului în urmă. Pe urmă realitatea ei redevine trista realitate a ucrainienilor - războiul în care au fost târâți fără să-și dorească asta, dar fiind nevoiți să își apere țara. Iat Savosta alege calea grea, cu speranța că binele va învinge. Nu au speriat-o nici luptele, nici veștile teribile. Nici chiar atunci când a aflat că două din colegele care transportau și ele ajutoare au fost ucise, nu s-a oprit. Le-a jelit, dar nu s-a oprit.
“Înainte de război, fiecare dintre noi avea o definiție diferită a fericirii. Unii vedeau fericirea ca fiind o realizare din punct de vedere financiar sau având relații semnificative. Alții, pentru a fi fericiți, visau faimă. Astăzi, pentru fiecare ucrainean fericirea înseamnă un singur lucru: victoria!”
Savosta reprezintă chipul fiecărei femei, al fiecărei mame din Ucraina. Își dorește să fie o voce a celor pe care nu-i aude nimeni. A celor care suferă, a celor care au fost uciși fără să aibă nicio vină, doar pentru că au dorit să-și apere familiile și căminele. Își dorește ca Europa să nu uite că ei, ucrainienii curajoși, nu-și apără doar propria țară în fața unui invadator, ci apără ideea de libertate și suveranitate a fiecărui popor.